Profesioniști din nouă ţări s-au reunit la cea de-a doua ediţie a Conferinţei OncoHub desfășurată în perioada 21-23 septembrie, la Brașov.
Efectul vaccinului gripal asupra COVID-19 este explicat atât din punct de vedere biologic, cât și social.
Expunerea la anumiţi poluanţi atmosferici ar putea creşte riscul de cancer de sân, arată un studiu efectuat pe câteva mii de femei din Franţa. Rezultatele concordă cu alte cercetări recente.
Printre informațiile prezentate de preacticieni la Forumul Național de Gineco-Oncologie se află numeroase statistici pe subiectul cancerelor genito-mamare în România.
Campania de prevenire a cancerului de sân „Zilele Roz”, ediția a IX-a, organizată de Asociația OncoPacienților Phoenix, se desfășoară până la 31 octombrie, prin patru acțiuni.
Incidenţa tuberculozei în România a fost anul trecut de 39,5 cazuri la 100.000 de locuitori, a spus managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler.
Conform unui raport recent al Asociaţiei Americane pentru Cercetare în domeniul Cancerului, numărul supravieţuitorilor după un diagnostic de cancer este în creștere.
Comisia Europeană vrea implementarea unor măsuri pentru o mai bună protecție împotriva expunerii la azbest și pentru a asigura un viitor fără azbest.
O echipă de cercetători de la Institute for Cancer Research din Londra a injectat pacienții oncologici cu o versiune modificată a virusului herpes simplex, iar rezultatele sunt încurajatoare.
Fiind unul dintre cele mai agresive cancere, adenocarcinomul de pancreas face mai multe victime ca oricând în Europa, atrag atenția specialiștii.
„Zilele Viaţa Medicală online powered by MedicHub” au ajuns la a treia ediţie. Evenimentul din 15-16 septembrie a reunit lideri de opinie din lumea medicală românească.
Un studiu recent arată că două sau mai multe băuturi acidulate (îndulcite cu zahăr) pe zi sunt asociate cu un risc crescut de deces de pe urma unui cancer.
Ieri a avut loc un „vot istoric”. Senatul României a adoptat, în unanimitate, legea de aprobare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România.
Un studiu realizat în 2020 de Global Cancer Observatory în cinci țări europene a arătat că 73% dintre respondenți nu aveau cunoștințe despre simptomele cancerelor de cap și de gât.
Un cunoscut startup din domeniul MedTech (tehnologie medicală) își schimbă numele în Rayscape și anunță o nouă direcție strategică de dezvoltare.
Screeningul amplificat și superior calitativ este doar unul dintre punctele-cheie ale noii abordări a UE în ceea ce privește depistarea cancerului.
Cercetătorii alcătuiesc în prezent o bază de date ce conține voci umane.
Specialiștii FDA atrag atenţia asupra apariţiei anumitor tipuri de cancere – carcinoame scuamoase și limfoame de diferite tipuri – raportate că au apărut pe ţesutul cicatricial care se formează în jurul implanturilor mamare.
Un instrument creat pentru a ajuta la depistarea cancerului mamar, ce poate fi folosit acasă, a câștigat recent prestigiosul premiu James Dyson Award din Marea Britanie.
În luna septembrie, echipa medicală ajunge cu Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar a IRO Iași, dotată cu mamograf digital, în județul Tulcea.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe